Stephen Young, Capitalism moral: Prefață (1) – Capitalismul moral în economiile emergente

Textul de mai jos reprezintă un fragment din Prefața la ediția în limba română a volumului Capitalism moral: O reconciliere a interesului privat cu binele public, de Stephen Young, apărut la Curtea Veche Publishing, 2009.

 

În căutarea eticii și responsabilității sociale pe drumul de la economia centralizată la economia de piață

Bogdan și Mihaela Diaconu Moga

 

Această carte este, întâi de toate, un argument puternic pentru un capitalism moral. Adică, un argument care apără ideile fundamentale ale capitalismului, cărora le adaugă, sub formă de standarde şi instrumente de decizie în afaceri, premise etice esenţiale, comune, oricât de diferite ar fi expresiile pe care le iau, tuturor marilor culturi şi religii. Întrebarea “Este, oare, posibil capitalismul moral?” este aşezată chiar în titlul primului capitol al cărţii, iar răspunsul, lipsit de orice urmă de îndoială, este oferit în chiar primul rând al acestui capitol: “În această carte se susţine că este posibil capitalismul moral.”

De fapt, argumentaţia autorului pentru o formă mai bună a sistemului capitalist, de piaţă liberă, împarte cartea în două mari părţi. Prima parte răspunde la întrebările: De ce ar trebui să ne comportăm etic în afaceri? De ce este necesar un sistem de piaţă liberă mai moral? Acoperind primele cinci capitole ale cărţii, această primă parte aduce diferite argumente de ordin istoric, cultural, social şi etic în sprijinul ideii că, în acest moment, o formă morală a capitalismului nu este doar dezirabilă, ci şi necesară şi posibilă. Acesta este primul merit al lucrării lui Stephen Young. În orice societate şi în orice piaţă, argumentează profesorul american, există suficiente premise culturale, sociale şi economice pentru a putea spune că un capitalism moral este atât dezirabil cât şi posibil.

Cea de-a doua parte a cărţii, acoperind ultimele nouă capitole (cel din urmă, capitolul 14, este inedit, fiind adăugat recent de autor) oferă răspunsuri la întrebările:

Dacă este posibil şi necesar, cum putem crea un capitalism moral? Cum poate fi obţinută o cultură a responsabilităţii în afaceri? Cum pot fi convertite în practici de afaceri şi în politici corporatiste standarde etice precum principiul responsabilităţii sociale, principiul responsabilităţii faţă de toate grupurile cointeresate, ori obligaţiile fiduciare, de reprezentare sau de bună administrare în afaceri? Cum ar putea nişte concepte abstracte, precum valorile morale, să funcţioneze în viaţa de zi cu zi a unei companii influenţând oameni, atitudini, comportamente şi, în final, decizii şi strategii?

Răspunsurile la aceste întrebări, importante acum mai mult ca oricând şi necesare atât pentru cititorul de aiurea cât şi pentru cititorul român, reprezintă al doilea merit al acestei cărţi.

De altfel, însăşi existenţa Caux Round Table, organizaţie internaţională de etică şi responsabilitate socială în afaceri ale cărei proiecte au inspirat această carte, este o probă a posibilităţii capitalismului moral. Vorbind despre contextul ce a dat naştere acestei organizaţii, despre proiectele şi viziunea acesteia privind responsabilităţile companiilor şi ale liderilor de afaceri, despre modul în care pot fi aplicate Principiile de Afaceri Caux Round Table, lucrarea lui Stephen Young oferă o probă concretă pentru a susţine posibilitatea capitalismului moral. Capitalismul moral, sugerează această carte, există şi funcţionează oriunde există oameni de afaceri, acţionari, antreprenori şi manageri luminaţi, suficient de vizionari pentru a înţelege cum este posibilă “o reconciliere a interesului privat cu binele public”, şi îndeajuns de puternici şi dedicaţi pentru a schimba în bine modul lor de a înţelege şi administra afacerile.

Lansare carte Steve 3

Prin urmare, dacă în prima parte a cărţii sale Young argumentează pentru necesitatea şi posibilitatea capitalismului moral, în cea de-a doua parte el vorbeşte despre condiţiile ce îl fac posibil, despre căile în care se poate crea o astfel de cultură de afaceri sensibilă la problemele etice şi sociale, precum şi despre modalităţile prin care principiile capitalismului moral funcţionează sub forma practică a “ghidurilor de decizie privind responsabilităţile companiilor faţă de clienţă, angajaţi, proprietari ori investitori, competitori şi comunităţi”.

Însă, volumul de faţă îşi propune mai mult decât să aducă răspunsuri unor astfel de probleme privind convergenţa dintre piaţa liberă şi cerinţele eticii. Cel de-al treilea principal merit al lucrării lui Young constă în încercarea acestuia de a ne provoca, indiferent de rolul de consumator, manager, antreprenor, activist civic ori funcţionar public pe care îl jucăm în raporturile de schimb ale pieţei libere, să ne identificăm valorile ce ne ghidează acţiunile, să reanalizăm consecinţele alegerilor noastre, să înţelegem relaţiile dintre noi şi cei pe care îi putem afecta prin deciziile noastre. Acesta este un alt motiv pentru care lectura cărţii Capitalism moral: O reconciliere a interesului privat cu binele public este, mai mult ca oricând, semnificativă pentru cititorul român.

Această carte ne determină să ne gândim la probleme pe care, până nu de mult, le consideram ale altora, şi pe care nu le-am introdus încă în agenda dialogului nostru public: guvernarea corporatistă, evaluarea impactului social şi de mediu al activităţilor comerciale, transparenţa în politicile de risc, raportarea performanţei sociale a companiilor, crearea de stimulente pentru încurajarea inovaţiilor dedicate protejării mediului şi pentru motivarea investiţiilor private în cercatare şi în educaţie, modelele de bune practici în afaceri, responsabilităţile companiilor multinaţionale şi aşa mai departe.

 

Pe scurt, lucrarea lui Stephen Young ne obligă să ne punem şi să căutăm răspunsuri mai clare la câteva întrebări mai urgente, acum, ca oricând: Sunt aceste teme globale şi ale noastre, se regăsesc ele în agenda celor ce stabilesc politicile publice, în agenda liderilor de afaceri influenţi şi a managerilor care au putere de decizie în marile companii? Care este nivelul de performanţă al mediului românesc de afaceri în toate aceste domenii? Avem răspunsuri proprii la aceste probleme? Putem, oare, găsi, în cultura noastră şi în tradiţiile antreprenoriale antebelice, valori şi modele suficient de puternice pentru a le folosi drept premise în construirea unui mediu de afaceri moral şi responsabil social? Ce valori şi modele sunt mai relevante ca repere într-un astfel de demers, cele tradiţionale sau cele la care se raportează companiile multinaţionale care operează pe pieţele globale? Şi, în definitiv, este capitalismul moral mai mult decât o fata morgana, o ţintă cu şanse reale de atins în economiile emergente? Nu presupune, cumva, capitalismul moral costuri pe care pieţele mici aflate în tranziţie, precum economia românească, nu pot ori nu sunt dispuse să le plătească?

 10 octombrie 2009

 Capitalism moral: O reconciliere a interesului privat cu binele public, de Stephen Young, a apărut în decembrie 2009, la Editura Curtea Veche. Lucrarea reprezintă al doilea volum din colecția Responsabilitate socială în afaceri, inițiată de Bogdan Diaconu.  Traducere, Prefaţă la ediţia în limba română şi note de Mihaela Moga şi Bogdan Diaconu. Volumul a apărut cu sprijinul Fundației Post Privatizare.

>>> Citește și Stephen Young, Capitalismul moral în economiile de tranziție, fragmente din Prefața la ediția în limba română a lucrării.