Bogdan Diaconu Moga
Cearta Profesiei cu lumea
Într-o bună zi, un medic a socotit că se cuvine să primească mită în schimbul serviciilor sale. S-o fi întâmplat la vreun dispensar comunal, și darul o fi fost plătit în găini și ouă, ori la vreo clinică de provincie, unde o fi căpătat un cartuș de țigări sau o sticlă de coniac…, „ceva, acolo”, … nu putem ști… Știm doar că a fost o primă dată. Poate, cumva, inocent și senin, dosind popește ofranda binemeritată într-un fund de sertar fără fund, sau, poate, cu sfială, cu o străvezie brumă de sudoare pe frunte, preluând corpul delict en passant, cu vârfurile degetelor, și transferându-l mai departe, fără amprente, unei asistente stinghere, contrariate de mutarea neprevăzută a șefului.
Și mai știm că a mai fost și o a doua oară. În mod necesar a mai fost și o a doua oară. Și, așa cum infinitul întregilor nu are nevoie decât de un unu și de operația de incrementare, tot astfel, gestul particular s-a transformat în obicei, iar obiceiul, ca un virus, dibuindu-și mediul prielnic în spațiul neaseptizat al templelor sanitare, a devenit practică avidă, infectând ireversibil nu un spital, nu un sistem, ci Profesia.
Alt medic, ajuns șef de secție, se simte îndreptățit să împartă sănătatea, hotărând cine are și cine nu are dreptul la medicamente și tratament. Căpătuit director de spital, un alt medic, amețit de înălțimea funcției, decide că este justificat, din perspectica calculelor sistemului pe care îl slujește, să ascundă date privitoare la incidența înfiorătoare a infecțiilor intraspitalicești. Un altul ia șpagă pentru cutare achiziții de medicamente sau aparatură medicală. Un profesor universitar, rătăcit și el pe culoarele profesiei sale, pretinde sume de bani pentru a înlesni studenților trecerea unor examene. Un altul, în schimb, solicită favoruri nonfinanciare. Un altul și un altul își contruiesc cariere profitabile plagiind. Altul, de asemenea, mijlocește plagiatul. Și, pentru a ne îndepărta orice iluzie că mai înțelegem ceva din această profesie, un alt profesor, ocupând vremelnic o funcție în administrația publică și condamnat pentru corupție, abia ieșit din pușcărie declară că se reîntoarce la catedră.
Toți aceștia și mulți alții ne transmit unul și același mesaj: e momentul să consfințim divorțul dintre Profesie și menirea ei. Cu fiecare gest al lor, medicul șpăgar, funcționarul corupt, profesorul hrăpăreț, magistratul certat cu legea, jurnalistul ce îmbrățișează minciuna și calomnia își înfig pumnul în pieptul Profesiei lor luându-i suflul. Gesturile lor nu sunt doar sfidări ale legii, ci atentate împotriva Profesiei lor. Odată cu ei, Profesia lor s-a despărțit de misiunea sa, aceea de a se pune în slujba oamenilor. Profesiile acestea și-au amputat dimensiunea morală, cea dată de grija față de semeni, și, astfel, și-au pierdut misiunea, cea care le justifică existența.
Asta este, credem, lecția grea pe care trebuie să o tragem din toate aceste povești ce domină spațiul public românesc de câțiva ani încoace: la un moment dat, o mână de indivizi a decis să confiște niște profesii. Iar acest lucru este cu mult mai grav decât a încălca legea. Pentru că o ilegalitate se judecă, se repară și se sancționează (în cel mai bun caz…). Însă ruptura dintre Profesie și lume se reface infinit mai greu.
Cum a fost, însă, posibilă această ruptură? Și ce se poate face pentru a o repara?
John Mackey și Raj Sisodia despre ruptura dintre Profesie și scopul ei superior
Vorbind despre importanța scopului în profesie și în cultura organizațiilor în care lucrăm, John Mackey și profesorul Raj Sisodia, doi dintre promotorii concepției Capitalismului luminat, ne ajută să înțelegem riscul pierderii misiunii de către o profesie:
„Orice profesie importantă are un scop superior ce-i justifică existența. Acest lucru este valabil în cazul medicinei, de pildă, a cărei menire este de a-i vindeca pe oameni. Este valabil, totodată, în sistemul educațional, în arhitectură, inginerie și științele juridice. Fiecare dintre aceste ocupații este animată de responsabilitatea de a fi în slujba celorlalți, datorie ce răspunde nevoilor societății și conferă profesiei legitimitate și valoare. Desigur, fiecare dintre aceste meserii necesită, de asemenea, realizarea unui venit și dobândirea celor trebuincioase traiului. Însă, în momentul în care scopul principal al unei profesii devine acela de a obține un câștig, aceasta își pierde identitatea, iar interesele sale se abat de la ceea ce reprezintă binele unei societăți. După cum spunea Einstein, pierderea unui scop superior nu este ceva neobișnuit astăzi: «Perfecțiunea mijloacelor și confuzia obiectivelor pare a fi trăsătura vremurilor noastre.»” (John Mackey și Raj Sisodia, Capitalism luminat: Eliberarea spiritului eroic al afacerilor, D’Imago, 2016 – în curs de apariție)
Iată, așadar, desfășurată argumentația celor doi:
(1) orice Profesie importantă are un scop; fie că răspunde cerințelor Adevărului / Cunoașterii, Dreptății / Binelui, Frumosului, ea trebuie pusă în slujba celorlalți;
(2) succesul profesional este condiționat de sudura intimă dintre obiectivele (profesionale, ca și personale) practicianului și misiunea Profesiei sale; Profesia este o misiune;
(3) ignorând misiunea Profesiei pe care o practică, profesionistul își pierde credibilitatea ca profesionist;
(4) în momentul în care societatea acceptă sau asistă pasiv la această practică a dezertării profesionistului din Profesia sa, Profesia ca atare „își pierde identitatea”, pentru că își uită „scopul superior ce-i justifică existența”.
J. Mackey și R. Sisodia, Capitalism luminat
Două profesii și două industrii clădite în jurul lor, observă Mackey și Sisodia, atrag atenția asupra ușurinței cu care profesioniști, organizații și piețe întregi se pot lăsa seduse de tentația profitului rapid, pierzându-și scopul superior. Este vorba de industria farmaceutică și cea financiar-bancară.
Industria farmaceutică, arată autorii volumului Capitalism luminat, „era considerată un domeniu de activitate demn de respect, motivat de conștiința clară a unui scop superior; companiile investeau sume uriașe pentru a crea medicamente miraculoase, capabile să salveze, să îmbunătățească ori prelungească vieți… Companiile din domeniu au fost extraordinar de profitabile, însă obsesia lor de a obține venituri și profituri tot mai mari a pus în umbră scopul fundamental de a preveni, trata și controla bolile. Pierderea acestei misiuni de către industrie a fost însoțită de deteriorarea reputației sale și de înmulțirea semnificativă a problemelor etice în această piață.” Urmările acestor practici, explică cei doi, sunt firești: reducerea la jumătate a încrederii publicului în industrie și cheltuieli uriașe ale companiilor pentru campanii de publicitate „agresive și, adesea, înșelătoare”.
La rându-i, industria financiar-bancară, explică Mackey și Sisodia, „are un scop superior specific cât se poate de evident: acela de a oferi oamenilor alternative atrăgătoare pentru a-și economisi și spori agoniseala prin intermediul unor investiții cât se poate de benefice pentru societate. (…) Totuși, în anii din urmă, sectorul financiar a devenit tot mai preocupat de profit și orientat către obiective pe termen scurt.” Sofisticatele speculații financiare, produsele financiare riscante și practicile de marketing amăgitoare și agresive folosite pentru promovarea acestor produse au generat binecunoscuta criză financiară.
Jose Ortega y Gasset: cauza rupturii dintre Profesie și menirea ei
Cu intuiția sa istorică remarcabilă, filosoful spaniol Ortega y Gasset pune diagnosticul acestei boli și identifică momentul în care s-a declanșat ruptura dintre Profesie și menirea ei. Într-o celebră conferință despre „problemele reformei universitare”, ținută acum mai bine de 80 de ani și la fel de actuală astăzi, Ortega y Gasset surprinde una din tarele învățământului universitar modern:
„Comparată cu cea medievală, Universitatea contemporană a dezvoltat enorm învățământul profesional … renunțând complet la predarea sau transmiterea culturii.
Acest lucru a fost evident o aberație. Europa suportă acum consecințele funeste ale acestei renunțări. Caracterul catastrofal al situației actuale din Europa este consecința faptului că englezul de rând, francezul de rând, germanul de rând sunt inculți, nu posedă sistemul vital de idei despre lume și om corespunzătoare timpului nostru. Acest personaj de rând este noul barbar, înapoiat în raport cu epoca lui, arhaic și primitiv în comparație cu teribila actualitate și cu data calendaristică a problemelor lui. Acest nou barbar este în primul rînd profesionistul, mai învățat ca niciodată, dar și mai incult – inginerul, medicul, avocatul, omul de știință.” (Jose Ortega y Gasset, Misiunea Universității, Editura Univers, traducere Andrei Ionescu, 1999, 31-2).
Faptul că noua Universitate a înlocuit cultura cu învățământul profesional și cu cercetarea nu este o scuză, observă filosoful, pentru că noua ierarhie a priorităților învățământului îl lipsește pe profesionist de reperele fundamentale de care are nevoie în profesia sa : „Știința este cea mai mare minune creată de om, dar mai presus de ea se află însăși viața omului care o face posibilă.”
Ortega y Gasset, Misiunea Universității
„Viața este un haos, o pădure sălbatică, o confuzie. Omul se pierde în ea. Dar mintea lui reacționează față de această senzație de naufragiu și rătăcire: se silește să găsească în pădure „căi”, „drumuri”, cu alte cuvinte: idei clare și ferme despre Univers, convingeri pozitive despre ceea ce sunt lucrurile și lumea. Ansamblul, sistemul lor este cultura în adevăratul înțeles al cuvântului. (…) Cultura este cea care îl salvează pe om din naufragiul vieții, ceea ce îi îngăduie să trăiască fără ca viața lui să fie o tragedie lipsită de sens ori o totală înjosire.
Nu putem trăi omenește fără idei. De ele depinde ce vom face… De aceea se spune într-o foarte veche carte a Indiei: «Faptele noastre urmează gândurile, așa cum roata carului urmează copita boului.» În acest sens … suntem ideile noastre.” (Ibidem, 29-30)
Pentru ca un bun profesionist să fie în stare să-și exercite profesia, argumentează Ortega y Gasset, este important ca el să fie capabil să ia decizii și să conducă. În societatea modernă, cei ce decid și conduc sunt profesioniștii – judecători, medici, ingineri. Este, așadar, cu atât mai important, arată filosoful spaniol, ca pregătirea profesională să fie însoțită de echipamentul cultural necesar profesionistului pentru a „fi în stare să trăiască și să exercite o influență vitală pe potriva atitudinii timpului.” „De aceea”, conchide Ortega y Gasset, „este o necesitate de la care nu ne putem sustrage să introducem din nou în Universitate învățământul culturii sau al sistemului de idei vii pe care orice moment îl posedă. Aceasta este sarcina universitară primordială.” (Ibidem, 34-5)
Prin urmare, ne sugerează Ortega y Gasset, se poate vorbi de un context ce vulnerabilizează Profesia, context creat tocmai de Universitate, cea care și-a asumat rolul învățământului profesional: atunci când Profesia este văduvită de cultură, de întregul ideilor și convingerilor ce-i definesc sensul și-i marchează reperele, profesionistul devine tentat să-și uite menirea, acționând împotriva misiunii ce i s-a încredințat prin meseria pe care și-a ales-o. Școala are obligația de a reclădi temeliile profesiilor.
Organizații luminate: scop superior și cultură care să promoveze comportamentul compatibil cu misiunea și valorile organizaționale
Dincolo de școală, în afara incubatorului în care germinează, Profesia trebuie, însă, să-și găsească mediul prielnic care să-i întrețină temperatura necesară pentru a supraviețui. Cu alte cuvinte, cerința propusă de Ortega y Gasset ca școala să-și asume obligația de a echipa Profesia cu bagajul cultural trebuincios este una necesară, dar nu suficientă. Mai este nevoie și de altceva pentru a repara ruptura dintre Profesie și misiunea ei. Trebuie acționat nu doar acolo unde este predată Profesia, ci și acolo unde este practicată aceasta. Cu această concluzie, încercăm să răspundem celei de-a doua întrebări: Ce se poate face pentru a repara ruptura dintre Profesie și scopul ei superior, acela de a se pune în slujba celorlalți?
Răspunsul ne este sugerat tot de Mackey și Sisodia, în pledoaria lor pentru așa-numita concepție a Capitalismului luminat. Luându-ne riscul simplificării, pentru concizia argumentației, rezumăm ideile celor doi:
(1) în limbajul teoriilor dezvoltării personalității, principalele trebuințe ale omului sunt cele superioare, legate de actualizare, ce constau, în termenii lui Maslow, în „descoperirea și împlinirea propriilor potențialități înnăscute” (Robert Ewen, Introducere în teoriile personalității, Editura Trei, traducere Sofia Manuela Nicolae, 299).
(2) în ziua de astăzi, cel mai adesea oamenii caută să își împlinească potențialitățile prin meseria, cariera și slujbele pe care și le aleg; conștient sau nu, opțiunile lor de formare profesională și alegerile în carieră sunt îndreptate către obiectivul maximizării șanselor de a-și atinge potențialul, de a se împlini;
(3) înțelegând aceste nevoi (particulare) ale angajaților lor și introducând nevoia de actualizare în cultura organizațională și în politicile lor de resurse umane, organizațiile maximizează nivelul de implicare profesională și afectivă a salariaților; definindu-și și promovând în discursul lor un scop superior celui al profitului, organizațiile atrag persoanele cu profilul uman și profesional compatibil cu valorile lor; construindu-și o cultură organizațională care să încurajeze și recompenseze valori precum profesionalismul și grija față de ceilalți (definind criterii de performanță pe baza acestor valori), organizațiile vor promova comportamentele și atitudinile profesionale compatibile cu acestea.
„Pentru a valorifica resursele inepuizabile de motivație ale angajaților, companiile trebuie să-și înlocuiască strategiile de maximizare a profitului cu strategii orientate către scop. Înțelegând și răspunzând nevoii de sens în viață, dimensiune esențială a naturii umane, companiile pot descătușa aceste vaste surse de pasiune, angajament, creativitate și energie ce se găsesc în mare măsură în stare latentă în rândul angajaților…” Pentru că, argumentează autorii, „Motivația determinată de scop este una intrinsecă, de departe mai eficientă și puternică decât stimulentele financiare extrinseci. (…) Oamenii se simt împliniți și fericiți atunci când pasiunile lor sunt antrenate în munca depusă. În acest caz, pasiunea individuală, scopul organizației și performanța în afaceri merg mână în mână. Pentru un gurmand, de pildă, a lucra la Wegmans, la Trader Joe’s ori la Whole Foods Market poate însemna o împlinire personală. Pentru cei pasionați de activitățile în aer liber, Patagonia, REI și L.L.Bean sunt minunate locuri de muncă. În astfel de organizații, munca devine ceva mai mult decât o slujbă. Ea înseamnă chiar mai mult decât o carieră aducătoare de satisfacții. Ea devine o chemare – ceva pentru care ne naștem.
Prin urmare, pentru organizațiile orientate către un scop superior este esențial ca la fiecare nivel să fie angajați oameni ce rezonează puternic cu misiunea acestora. (…) Din fericire, atunci când își stabilesc scopuri puternice, pe care le fac cunoscute cu claritate și coerent, organizațiile atrag în mod firesc angajații ce le împărtășesc misiunile.” ((John Mackey și Raj Sisodia, Capitalism luminat: Eliberarea spiritului eroic al afacerilor, D’Imago, 2016 – în curs de apariție)
Simplificând, ce are, așadar, de făcut o organizație: să-și definească un scop superior și să-l promoveze în discursul său; să introducă aceste valori în cultura organizațională și în politicile de resurse umane (recrutare, retenție, motivare etc.), recrutând, încurajând și promovând persoanele ale căror scopuri personale sunt compatibile cu misiunea și obiectivele organizaționale.
Aceeași strategie, consideră Mackey și Sisodia, este utilă pentru a încuraja valori precum grija față de ceilalți:
„Pentru a cultiva iubirea și grija față de semeni, organizațiile au la îndemână două căi: să angajeze și să promoveze acele persoane ce și-au însușit aceste virtuți, și să-i încurajeze pe oameni să și le manifeste.
Întâi de toate, organizațiile trebuie să-și selecteze riguros angajații pe care îi promovează. Altminteri, nu vor putea dispune mai târziu de liderii cei mai necesari, adică, de cei capabili de altruism și compasiune. Ca atare, criteriile de promovare trebuie să presupună mai mult decât competențe tehnice, vizând o inteligență emoțională ridicată, capacitatea de a-și iubi semenii și grija față de cei din jur.” (Ibidem)
În aceste două condiții invocate de către Ortega y Gasset, în discursul său despre misiunea Universității, și de către Mackey și Sisodia, în concepția lor despre ceea ce presupune o organizație luminată, este posibil, credem, să reparăm ruptura dintre Profesie și menirea sa, aceea de a se pune în slujba celorlalți.
Surse:
John Mackey și Raj Sisodia, Capitalism luminat: Eliberarea spiritului eroic al afacerilor, D’Imago, traducere Mihaela și Bogdan Diaconu Moga, 2016 – în curs de apariție
Jose Ortega y Gasset, Misiunea Universității, Editura Univers, traducere Andrei Ionescu, 1999
Robert Ewen, Introducere în teoriile personalității, Editura Trei, traducere Sofia Manuela Nicolae, 2012
Recent Comments