Ce cauză socială susținem, cu ce teme ne identificăm în programele de responsabilitate socială?

Bogdan Diaconu Moga

Multe dintre așa-zisele programe de responsabilitate socială ale companiilor din mediul românesc de afaceri sunt conjuncturale, irelevante în raport cu obiectivele lor de dezvoltare, nesemnificative pentru angajații sau clienții acestora: sponsorizări ale unor cauze sociale promovate de cutare și cutare ONG-uri, finanțări ale unor evenimente locale, programe de donații sau voluntariat mai mult sau mai puțin întâmplătoare, al căror impact social nu este evaluat de nimeni, neintegrate în vreo strategie urmată consecvent pe perioade lungi. Pe scurt, risipă a banilor acționarilor și costuri de oportunitate.

Este, deci, inutil să argumentăm cât de important este ca politicile și programele de responsabilitate socială ale companiilor să fie concepute în jurul unei cauze sociale bine definite, urmate consecvent, în raport cu care să fie definite obiective și ținte de performanță clare, realiste și cuantificabile.

Iată, prezentate succint, câteva dintre elementele de care trebuie să ținem seama atunci când alegem cauza, temele de interes sau nevoile sociale pe care intenționăm să le abordăm prin programele de RS ale organizației:

  • Să fie avută în vedere o cauză socială cu care organizația se poate identifica, o cauză ce poate fi asumată nu doar de către lideri sau manageri, ci și de către angajați.

În relațiile lor cu familiile, comunitățile în care trăiesc și cu clienții companiei, angajații sunt cei care reprezintă organizația. Așadar, ei trebuie să cunoască programele sociale derulate de companie și să sprijine misiunea socială a acesteia. Așa cum un manager pretinde angajaților săi să cunoască procedurile interne ale organizației și produsele create de aceasta, trebuie să ne așteptăm ca un angajat să cunoască și să susțină valorile etice, misiunea sau angajamentul social al companiei.

Mai mult decât atât, este de dorit ca angajații să fie consultați și să contribuie concret la stabilirea cauzei sociale. În definitiv, ei sunt organizația, prin urmare ei trebuie să perceapă misiunea acesteia ca pe propriul lor angajament.

 

  • Să fie vizate nevoi sociale relevante pentru grupurile sale cointeresate, consumatori, angajați, investitori, comunități din proximitate, parteneri de afaceri și parteneri sociali

Una dintre tendințele recente către care evoluează practicile de responsabilitate socială și sustenabilitate presupune dialogul și implicarea în dezvoltarea de politici și programe a tuturor grupurilor cointeresate. O temă socială pe care și-o asumă o organizație este relevantă atâta vreme cât ea țintește nevoile celor de care depinde acea organizație.

Exemple de bune practici privind implicarea grupurilor cointeresate în procesul de raportare socială sau de sustenabilitate:

Noile standarde de raportare socială, cum este cazul metodologiei de raportare Global Reporting Initiative (GRI, G4), impun cerința consultării, implicării reale a grupurilor cointeresate în procesul de raportare.

Astfel, în cazul GRI G4, unul dintre principiile pentru stabilirea conținutului raportului de performanță de CSR sau sustenabilitate este numit chiar Principiul implicării grupurilor cointeresate în procesul de raportare. Conform acestuia, în procesul de raportare trebuie avute în vedere:

  • ”identificarea grupurilor cointeresate;
  • explicarea modului în care raportarea răspunde așteptărilor și intereselor rezonabile ale acestora.”

De asemenea, Principiul relevanței, destul de provocator pentru multe organizații, pretinde ca raportul de CSR:

  • ”să cuprindă aspectele relevante pentru impactul economic, social și de mediu al organizației;
  • să cuprindă aspecte relevante pentru grupurile cointeresate, elemente ce ar putea influența deciziile acestora.”

În sfârșit, Principiul asigurării caracterului complet al raportului de CSR din aceeași metodologie presupune ca acesta ”să acopere toate aspectele relevante privind performanța organizației, precum și acele informații necesare grupurilor cointeresate pentru a evalua performanța acesteia”.

 

  • Să fie avute în vedere teme relevante pentru partenerii din lanțul de producție și distribuție în care operează compania

Această cerință este strâns legată de cea anterioară. O companie funcționează și se dezvoltă în măsura în care întreg lanțul de furnizori și distribuitori ai săi este operațional. O organizație nu poate opera și supraviețui într-un acvariu. Bunul mers al operațiunilor de rutină și planurile de dezvoltare nu au rost în lipsa unor parteneri credibili, eficienți, capabili să răspundă cerințelor de performanță ale companiei.

Ca atare, este esențial să existe o coerență între valorile fundamentale, misiunea și temele prioritare de responsabilitate socială și sustenabilitate ale organizației și cele ale partenerilor săi.

Exemple de bune practici:

standarde internaționale de CSR sau sustenabilitate, cum este cazul GRI G4, ce impun organizațiilor să se asigure că partenerii lor respectă cerințe de bază privind mediul, relațiile cu angajații (incluziune, nediscriminare), buna guvernare corporatistă (combaterea corupției) ș.a.m.d.

 

  • Să fie abordate riscurile generate de organizație; în acest caz, responsabilitatea socială implică o abordare proactivă în managementul riscului.

Exemple de bune practici de management responsabil al riscurilor:

creșterea siguranței la locul de muncă și reducerea numărului de accidente de muncă și boli profesionale; reducerea riscurilor generate asupra clienților prin creșterea calității produselor și investiții în cercetare și dezvoltare de produs; reducerea impactului de mediu provocat prin procesele de producție sau prin utilizarea produselor și serviciilor.

 

  • Să fie abordate nevoi sociale compatibile cu domeniul de activitate al organizației sau să se investească în acele probleme în care aceasta deține competențe.

Exemple de bune practici:

Companiile din domenii ale tehnologiilor avansate (IT, auto, electronice, telefonie mbilă etc.) investesc adesea în programe educaționale universitare, sprijinind învățământul de performanță, cercetarea și inovația la nivel local; de asemenea, companiile din aceste domenii investesc în tehnologii pentru comunitățile defavorizate, accesibile persoanelor sărace și adecvate nevoilor acestora; totodată, aceste companii investesc în inovație pentru protejarea mediului.

Marii poluatori, precum companiile din industriile petrolului, extractivă, chimică, energiei nucleare, auto și transporturi, investesc uneori în programe pentru protecția mediului și reducerea încălzirii climaterice.

Companiile din domeniul financiar-bancar investesc în domenii ale responsabilității sociale specifice, precum programe de incluziune financiară, educație financiară și microcreditare pentru persoanele defavorizate.

Producătorii de alcool și tutun pot spriini campanii pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și fumatului în rândul tinerilor, precum și în programe de cercetare în domeniul medical pentru combaterea bolilor provocate de fumat și alcoolism – deși, e cam cinic sau lipsit de sens să vorbești de companie de tutun sau de alcool responsabilă social…

  • Să fie avute în vedere nevoi sociale care se pot converti în obiective realizabile, ținând seama de resursele umane, financiare și de timp disponibile în cadrul organizației.

 

  • Să fie stabilite obiective sociale concrete și măsurabile, astfel încât, periodic sau la final, programele sociale să poată fi evaluate și raportate.

 

Acest material se bazează pe Bogdan Diaconu Moga, Etică și responsabilitate socială în afaceri, Editura Didactică și Pedagogică, București 2014.

– – –

Alte articole despre responsabilitate socială și management.

 

Copyright © Asociația D’Imago pentru Inițiativă și Antreprenoriat, 2015. Conținutul acestui web-site nu poate fi reprodus decât cu acordul autorilor. În cazul în care citați, vă rugăm, indicați sursa.