Redăm mai jos un document tulburător care dă seama de istoria emigrației românești: „Pământul nostru ne chiamă”, un editorial despre țăranii plecați la muncă în Statele Unite, aparținând lui Octavian Goga și publicat în 1907 în revista sa, Țara Noastră. Am păstrat ortografia originală.
Pământul nostru ne chiamă
Țara Noastră, redactor Octavian Goga, Anul I, Nr. 49, 2 decembrie 1907 (fragment din Editorial)
„În zilele noastre, de curând a prins un nou obiceiu. Oamenii trudiți, împinși de sărăcie și îndemnați de sfatul unor samsari fără durere, – au început să plece dela vetrele lor departe peste mări și țări: la America. Rar poți vedea un mai puternic cutremur de înduioșare ca al acestor călători în ajunul plecării. La gara unui sat din apropierea Hunedoarei am văzut o asemenea plecare în lume. Era întreg satul adunat. Bărbații toți au lăsat lucrul, femeile furca din brâu și au venit cu copii cu tot să petreacă pe drumeți. Toți tăceau ca la îngropare; într’un colț un bătrân cu picior de lemn sta trudit și din ochii slăbiți i-se scurgeau lacrimi neputincioase în barbă. Dincolo o femeie gemea neștiutoare. Se auzea un bocet de jelanie strânsă: „Ioane dragu mamii.. Ce te-i face Ioane..” Patru inși, tineri cu fața arsă, călcau neîndemânatec în haine nemțești. Cu dăsagii în spate au urcat domol vagonul. Când și-au făcut cruce, i-am văzut că plângeau. M’am zmuls dela fereastră să nu mai văd priveliștea care mă zguduia. Și’n vreme ce mașina uruia nătând și strănuta nebună mi se părea că deslușesc în amurg mustrarea: „Ioane dragu mamii.. Ce te-i face Ioane”…
Am văzut altă dată Români de-ai noștri în portul din Fiume. Urcau pripiți podul și se înghesuiau în vapor. Pe largul mării se uitau nedumeriți și înfiorați de câmpia de apă. Din tăcerea lor, din mișcările lor obosite, din fața lor stânsă puteai înțelege ce se petrece în sufletul acestor oameni. Ei nu mai știau unde merg, de ce merg. Erau biruiți ca de-o ursită și se duceau fără pic de încredere, fără nici o îndrăzneală. Zmulși din satul lor, aruncați în câteva zile în altă lume, pe spatele acestor nemărginiri de apă verzuie, ei erau neajutorați, nătângi.. Și se duceau așa pierduți, cu privirea prostită, cu ochii mari îngroziți de largul mării.. Rar aruncă câte unul vre-o frântură de vorbă și înzadar învârtea un țigan pe clarinet hora bănățenească: „Ano, lugojano”.. Nu-l auzea nimeni. Doar delfinii își potriveau jocul lor pe undele moi după hora săltăreață…
Ajunși în America acești oameni zdrobiți vor fi fost mânați la vre-o fabrică, sau prin vre-o mină de cărbuni…
Dar ori unde vor fi fost în vălmășagul de mașini, ori la masa cu beutură, în sufletul lor ei vor fi simțit îndemnul de-a se întoarce la vatra de unde au plecat.
* * *
În zilele aceste sosesc știri că acești pribegi fără noroc vin cu cetele acasă. Veniți bieți oameni năcăjiți, veniți cu toții! Prea sunt adânci rădăcinile dragostei de moșie în sufletele noastre. Nu le putem zmulge de-acolo. Trecutul ne leagă de acest pământ care a fost al nostru și al lacrimilor noastre.
Pământul nostru ne chiamă!”
G.
– – –
Editorialului semnat de Goga îi urmează scrisoarea-poem trimisă soției sale de către tânărul George Huludeț din comuna Lisaura (Bucovina), aflat la muncă în America, scrisoare publicată, la inițiativa preotului din sat, în revista Țara Noastră.
– – –
Citește și:
Celor care au plecat (1): Emigranți antreprenori
Celor care au plecat (2): Emigranți antreprenori în SUA
Celor care au plecat (4): Scrisoarea lui George Hulubeț, aflat la muncă în America lui 1907, către soția sa
Un frumos și bine documentat articol despre emigranții sași: „În căutarea fericirii. Visul american al sașilor din Transilvania”
Și o sugestie: pentru că istoria este cea mai bună lecție, pe când un muzeu (măcar virtual) al emigrației românești? Iată, în acest sens, un minunat proiect: Immigrant Entrepreneurhip: German-American Business Biographies, o istorie a emigranților germani stabiliți în SUA.
Recent Comments