Celor care au plecat (4): Scrisoare din America. George Huludeț, muncitor în America lui 1907, către soția sa rămasă acasă

În seria articolelor despre emigranții români, iată mai jos un document tulburător: o scrisoare-poem trimisă în 1907 soției sale de către tânărul George Huludeț din comuna Lisaura (Bucovina), aflat la muncă în America, scrisoare publicată, la inițiativa preotului din sat, în revista Țara Noastră.

 

Note preliminare:

1: „Publicăm aceste rânduri trimise nevestii sale de George Huludeț din comuna Lisaura (Bucovina) care e muncitor în America. Jalea adevărată a omului năcăjit are dreptul să fie auzită, și dacă nu e spusă fără greș. Scrisoarea ne-a fost comunicată de dl V. Pălămariu învățător în Lisaura.” (Nota redacției revistei Țara Noastră, redactor Octavian Goga, anul I, Nr. 49, 2 decembrie 1907).

2: O persoană cu numele George C. Huludeț, căsătorit, născut (estimare) la 1880, de origine română, este înregistrată la recensământul realizat în SUA în 1920; acesta locuia în Stark, Ohio. Având în vedere tradiția siderurgică a comitatului Stark și referirile din scrisoare la munca din combinatele siderurgice ale vremii, este foarte posibil ca autorul poemului din 1907 să fie chiar George C. Huludeț înregistrat în documentele recensământului din 1920 din SUA. (Nota Bogdan Diaconu)

Vezi document recensământ.

Despre tradiția industriei siderurgice din Ohio, industrie construită, în mare parte, cu imigranți.

Legacy of Steel: Interviews with steel workers of Stark County, Ohio (2004)

– – –

 Scrisoare din America

Iată scumpa mea soție,

Ce voiesc astăzi a-ți scrie:

Cum trăiește lumea-’ici,

Și cum lucră prin fabrici.

Am voit să știu curat, –

Iată m’am încredințat.

Aicea toată lumea vine,

Și fabricele îs pline.

Fabricele-s foarte multe,

Lacrimile mii și sute.

Muncesc toți ziua și noaptea,

Tot alăturea cu moartea.

Lucrul în fabrici e greu,

Și-i plătit destul de rău.

Cine-aude nu mp crede,

D-zău e sus și vede.

Însă de-acum înainte,

Îți voiu spune în cuvinte,

Îți voiu scrie adevărat:

Ce lucru am căpătat.

Lucru greu, anevoios,

Scoate măduva din os.

Când mă duc cătră fabrică,

Tot mereu tremur de frică.

Întru’n lucru dimineața,

Dar nu-s sigur (!) cu viața.

Nu știu oare că pe sară,

Veni-voiu acasă iară,

Sănătos precum m’am dus,

Ori m’or aduce pe sus…

Pentru ce? voiți să știți?

Iată acei ce cetiți:

Aici sunt cuptoare multe,

Toate cu fier umplute.

În foc strașnic se topește,

Și ca aurul lucește.

Apoi curge ca unsoarea,

Noi îl cărăm cu căldarea.

În cărăm unde se varsă,

Vai rău umărul apasă.

Prindem doi inși de căldare,

Implutura în părți sare;

Și te arde și te frige,

Trebue apa a te stinge.

În toate părțile foc,

Și ’nainte și ’n mijloc.

Scânteile sar stropind,

Ca și ploaia pe pământ.

Fumu ’ntunecă fabrica,

De nu se vede nimica.

Cărând fierul să-l vărsăm,

Om de om ne ’mpiedecăm.

Apoi ce este mai greu,

Colbul mare și e rău,

Că se bagă ’n piept la om,

Ca funinginea din horn.

Lucru ’n colb și în căldură;

Și asud peste măsură.

Când din fabrică mă întorc,

Nu ma mai cunosc deloc.

Sunt negru de fum și colb,

Gândesc că-s pui de corb.

Așa banii îi câștig,

Dacă asud, dacă mă frig.

Pentru un dular cincizeci,

Mult rădic la fiere reci.

Pentru doi și jumătate,

Mult rădic la fiere calde.

Pîn ce fac eu bănișori,

Mi se storc multe sudori.

Toată lumea zice zău,

C’aici noauă nu ni greu;

Că trimitem bani acasă,

Din America bănoasă.

Cine nu mi-a crede mie,

Poate și el ca să vie;

Să vadă și el mai bine,

Ce pățește cine vine.