Bogdan Diaconu Moga
Dedic acest articol Ancăi Milchiș, organizatoare a Festivalului Handmade Business, și comunității de artizani adunate în jurul acestui proiect.
Am simțit câte ceva din pasiunea lucrului cu mâinile în atelierul de tâmplărie al bunicului meu, undeva într-un sat din nordul Argeșului, în niciodată destul de lungile vacanțe de vară ale copilăriei.
Am simțit tensiunea înfruntării materiei calde și fibroase a lemnului în parantezele timpului comprimat de efort, în pulsul muncii percutat de picăturile de sudoare ce părăseau tâmplele stingând rumegușul, în tăișul rindelei ce-și croia geometria în țesutul vegetal despicând traheile îmbibate cu sevă, celulele încă pulsând ale parenchimului și cimentul viu al fibrelor cu lignă, în taina degetului gros al mâinii drepte ce pipăia muchiile hotărându-le traiectoria, în mirosurile aspru-dulcege ale esențelor sacrificate, în sfârșit, în clipa definitivă în care materia smulsă vegetalului devenea obiect.
Domesticită, tensiunea înfruntării elibera tendoanele și venele brațelor, spinarea se îndrepta, tremurul genunchilor se domolea, albia picăturilor de sudoare dispărea printre cutele destinse ale frunții, și scânteia albastră din ochii bunicului dădea verdictul: Munca-și aflase rostul, și rostul ei devenea rostul bucății de lemn răpite naturii.
Am scris aceste cuvinte după încheierea celei de-a doua ediții a Festivalului Handmade Business, din zilele de 3-5 
martie, de la Casino, Cluj. Le-am scris gândindu-mă la rostul muncii cu mâinile, încercând să vorbesc despre ceea ce nu se poate vorbi: Despre taina lui, nedezvăluită decât în intimitatea creației și în secundele răbdătoare ale efortului. Despre farmecul muncii fizice și despre virtuțile pedagogice ale lucrului cu mâinile. Despre bucuria muncii cu materia – lut, lemn, metal, piatră, fibră. Despre forța formatoare a disciplinei efortului, despre imensa energie creatoare generată de izbândă, despre tihna și certitudinea contactului direct cu materia și cu obiectul. Le-am scris, încercând să păstrez ce se poate păstra din experiența evanescentă a festivalului.
Într-un oraș sedus de promisiunea de bunăstare a siliciului, un eveniment precum Festivalul Handmade Business, de la Casino, nu putea avea decât o trecere meteorică. Trei zile altfel, trei zile în care câțiva artizani și creațiile lor au spus o poveste cu alți eroi, cu alte întâmplări, de pe alte tărâmuri. O poveste despre muncă și sensul ei. Despre lucrul cu mâinile și pasiunea transformată în creație. Despre bucuria de a te dărui prin ceea ce faci.
Se cuvine să nu încheiem această poveste înainte de a încerca să deslușim ingredientele ce-i dau farmecul și valoarea.
piese vestimentare de Iuliana Pîslaru
Cred că Festivalul Handmade este important pentru că reamintește comunității câteva lucruri simple: bucuria muncii făcute din pasiune, eliberate de rutinele marilor organizații și de imperativul eficienței; satisfacția muncii cu sens, ce-și găsește rostul în ea însăși, a cărei finalitate este vizibilă și la îndemână; sentimentul de împlinire dat de reflexul propriilor valori în ceea ce faci: în efortul tău, în meșteșugul tău, în produsul muncii tale.
Voi puncta fiecare dintre ingredientele acestei povești.
Despre importanța pasiunii în ceea ce faci și despre imporanța cultivării pasiunilor copiilor vorbește cu o convingere rar întâlnită Kristine Barnett, în volumul său autobiografic Scânteia: Povestea unei mame care a crescut un geniu:
„potențialul oricărui om de a realiza lucruri mari depinde de încurajarea acelui talent când omul e copil.” (104) „Să-i arăți unui copil că îi iei pasiunea în serios și vrei să o împărtășești cu el este cel mai puternic catalizator din lume.” (113) „Să încurajezi pasiunile copiilor tăi în loc să le direcționezi, mai ales când acele pasiuni nu fac parte dintr-o listă standard a succesului viitor, pare ca și cum te-ai arunca în gol de pe o stâncă. … Dar efortul de credință e necesar dacă vrei ca acel copil să zboare.” (346) (Kristine Barnett, Scânteia: Povestea unei mame care a crescut un geniu, tr. Paul Slayer Grigoriu, Publica, 2014)
Despre starea de flux atinsă prin muncă și despre munca pusă în slujba unei cauze vorbește cu argumente convingătoare Mihaly Csikszentmihalyi, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive:
„Oamenii își doresc să muncească pentru o cauză, nu doar ca să-și asigure existența.” Deși importante, plata salariului sau dorința de a promova într-o organizație nu sunt motivații „suficient de puternice încât să motiveze lucrătorii să dea maximum de randament la serviciu. Pentru asta este nevoie de o viziune, un țel atotcuprinzător care să dea un sens muncii, astfel încât individul să uite de el în decursul sarcinii și să experimenteze fluxul…” (Mihaly Csikszentmihalyi, Afaceri bune: Leadership, flux și gândire pozitivă, tr. Alina-Gabriela Rudeanu, Curtea Veche, 200, p. 191)
Despre munca bine făcută, despre excelență în ceea ce facem, vorbește Howard Gardner, ce invocă trei dimensiuni ale muncii profesionistului: asumarea identității ce-l definește, a misiunii ce-l orientează și a standardelor ce-l ghidează.
Profesioniștii conștienți, observă Gardner, trebuie „să ia în considerație trei aspecte de bază: misiunea – caracteristicile definitorii ale profesiunii lor, standardele – ‘cele mai bune practici’ folosite într-o profesiune, și identitatea – integritatea și valorile personale.” (H. Gardner, M. Csikszentmihalyi și W. Damon, Munca bine făcută: Când excelența și etica își dau mâna, tr. Nicolae Damaschin, Sigma, 2005, p. 18)
Cred că aceasta este concluzia nespusă a Festivalului Handmade Business, a cărei a doua ediție abia s-a încheiat. Succesul artizanilor, precum cei prezenți la festival, este dat de măiestria lor de a-și istorisi prin ceea ce fac povestea: povestea muncii lor împinse de pasiune, valori și credințe. Iar sucesul pe termen lung al festivalului este dat de capacitatea micii comunități de artizani reunite de Anca Milchiș de a-și afirma identitatea, de a-și asuma misiunea care să o orienteze și standardele care să o ghideze.
Recent Comments