„Toată viața noastră morală încape aci: între fiul risipitor și fratele lui. Ne pierdem și ne căim; sau ne păstrăm și ne împietrim inima.”
Constantin Noica, Jurnal filozofic, Editura Humanitas, 1990, p. 9
Bogdan Diaconu
Înstrăinați, au învățat, muncit. Cum nu au putut-o face aici.
Unii s-au întors acasă și au luat-o de la capăt: Mai buni, mai înțelepți, mai puternici.
Alții s-au statornicit în noile patrii. Și au construit, așa cum nu ar fi putut-o face aici.
Și unii, și ceilalți, de două ori pierduți. O dată, când au plecat. A doua oară, când nu am știut să-i chemăm și să-i primim.
Am mai putea să-i pierdem și a treia oară. Dacă nu-i înțelegem. Și, atunci, i-am pierde, poate, definitiv.
Dacă nu înțelegem adevărul simplu, dar greu, pe care ni-l spune Noica: De fapt, fiul risipitor și fratele său sunt unul și același. Eu, Tu. Unul și același confruntat cu măștile sale: Alegând confortul adevărurilor de-a gata și al mulțumirii de sine sau provocându-și soarta, riscând siguranța meschină a lui „sunt” pentru ipoteza vagă, dar eroică, a lui „pot fi”.
Cel plecat este, de fapt, o parte din devenirea noastră. Ne-o putem refuza, mulțumindu-ne cu un destin ciumpățit, sau o îmbrățișăm, îmbogățindu-ne cu experiența lui „pot fi”. Fiecare dintre cei plecați este o istorie alternativă a fiecăruia dintre cei rămași. O poveste a lui „ce-ar fi fost dacă…”
Să nu ratăm din nou șansa de a învăța din lecția lor. Căci, ratăm șansa de a învăța din istorie. Să pricepem acest adevăr pe cât de simplu, pe atât de greu de suportat, prins cu atâta limpezime de Noica: cel care pleacă e o pierdere; dar cel care pleacă, înțelepțit, e un câștig mai mare. Așa cum cel care rămâne e un câștig; dar cel ce rămâne, cu „inima împietrită”, e o pierdere.
Iată mai jos patru povești despre izbânda și suferința celor care au plecat:
– mai întâi, despre izbândă: povestea emigranților antreprenori – despre cum lideri de afaceri și lideri politici americani știu să prețuiască truda și creativitatea imigranților stabiliți în Statele Unite
– apoi, despre suferința care a făcut posibilă izbânda, două documente tulburătoare care aparțin istoriei emigrației: „Pământul nostru ne chiamă”, un editorial despre țăranii plecați la muncă în Statele Unite, aparținând lui Octavian Goga și publicat în 1907 în revista sa, Țara Noastră; apoi, o scrisoare-poem trimisă soției sale de către tânărul George Huludeț din comuna Lisaura (Bucovina), aflat la muncă în America, scrisoare publicată, la inițiativa preotului din sat, în revista Țara Noastră.
Emigranți antreprenori*
Maria** a muncit în Italia din 2003 și până de curând. A lucrat aproape un an într-un restaurant, iar apoi vreme de doi ani într-o croitorie. A lucrat la negru, fiind nevoită să se ascundă permanent de carabinieri. A cunoscut în diferite chipuri umilința discriminării: ca angajat, ca român, ca femeie. A fost prinsă în mai multe rânduri și i s-a dat aviz de întoarcere acasă. A fost reținută în arest pentru două săptămâni și apoi trimisă în țară, dar, imediat după aderarea la UE, i s-a anulat interdicția de muncă în Italia. A revenit și și-a găsit de lucru la un restaurant. A lucrat cu contract de muncă, având un salariu de 1.200 euro. În 2008, s-a întors în țară. Dorește să revină în Italia, însă criza o împiedică să își găsească de lucru.
Când au plecat la lucru în Germania, în 2006, Ana și Dorin erau proaspăt căsătoriți. Au lucrat legal. În doi ani au ajuns să câștige câte 900 euro lunar, lucrând de dimineața până seara târziu, fără zile libere. S-au specializat în vânzarea de produse de cofetărie de lux. Din cauza crizei, și-au pierdut locurile de muncă și s-au întors acasă. Au avut mai multe tentative eșuate de a se întoarce în străinătate.
Beneficiind de o bursă de studii, Matei a plecat în Germania în 2004. Studiile din țară i-au permis ca timp de mai mulți ani să își găsească diferite slujbe în cadrul unor instituții culturale germane. Recesiunea l-a obligat să se întoarcă acasă. Mihai este student și un contract de lucru de o vară i-a oferit ocazia de a lucra în SUA. Timp de trei luni, de dimineața până seara și fără zile libere, a spălat vase și a făcut curățenie într-o pizzerie.
Precum Maria, Ana, Dorin, Matei și Mihai, mulți dintre cei pe care criza i-a adus acasă ar face orice să se poată întoarce la lucru pe piețele din vest. Au muncit din greu, dar munca le-a fost respectată și au fost plătiți suficient de motivant pentru a-și dori să își poată relua vechile slujbe. Maria a căpătat experiență în domeniul restaurantelor. A trecut de prima tinerețe, dar știe că mai poate munci ani buni în străinătate înainte de a se întoarce definitiv acasă. ”Ne-a fost foarte greu când ne-am întors acasă,” mărturisesc, la rândul lor, Ana și Dorin. Mulți angajatori profită de criză impunându-le lucrătorilor condiții abuzive. În plus, ”cei întorși nu sunt bine văzuți de firmele românești”, declară Dorin.
Au cunoscut unele dintre cele mai competitive piețe ale muncii și au înțeles, fiecare în felul său, cum funcționează o piață liberă și ce energii pot pune în mișcare libera concurență, capitalul uman și respectul față de munca bine făcută. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu pare dispus să își asume în țară riscul de a iniția o mică afacere în domeniul în care au căpătat experiență. Niciunul dintre ei nu întrevede aici oportunitățile atât de evidente dincolo. ”Nu credem că în România am putea demara o afacere în domeniul nostru de specialitate, deoarece aici nu există o piață pentru astfel de produse”, declară Ana și Dorin. Matei și Mihai sunt la fel de sceptici, considerând că nu își pot folosi în țară experiența câștigată în perioada de lucru în străinătate. ”M-am gândit să îmi deschid o pizzerie, dar nu am nici capital și nici relațiile necesare. Cei mai mulți dintre patronii de restaurante din orașul meu au un întreg angrenaj în spate care îi susține,” afirmă Mihai.
”La jumătatea anului 2009 românii reprezentau cel de-al doilea grup de întreprinzători străini din Italia, cu 28.580 de titulari de firme. Ne aflăm în faţa unei opţiuni de afaceri crescânde a cetăţenilor români, care în anul 2007 au lansat peste 9.000 de firme, record ce s-a repetat şi în anul 2008,” se arată în raportul Românii din Italia între respindere și acceptare, publicat în luna martie a acestui an, realizat de Confederația Caritas România și Caritas Italiana.
Tot mai multe studii și rapoarte realizate în ultimii ani în țările occidentale pun în evidență contribuțiile semnificative aduse de imigranți în domeniul antreprenoriatului, precum și beneficiile economice și sociale considerabile generate de activitățile antreprenoriale ale imigranților care inițiază afaceri în țările de adopție. În tot acest timp, în acești aproape doi ani de recesiune, mulți dintre românii plecați la lucru în străinătate se întorc în țară după ce și-au pierdut locurile de muncă. Un capital uriaș de energie, tinerețe și idei, poftă de a munci și experiență, bani, abilități antreprenoriale și disponibilitate de asumare a riscurilor. Un capital uriaș pe care-l putem pune la treabă, oferindu-i oportunități și stimulente pentru crearea de proiecte antreprenoriale, sau pe care îl putem ignora, transformându-l într-o problemă socială.
Note:
** Acest articol a fost prima dată publicat în revista 22, 10 aug. 2010
* Pentru protejarea identității acestor persoane, numele folosite în acest articol sunt fictive.
– – –
Citește și:
Celor care au plecat (2): Emigranți antreprenori în SUA
Celor care au plecat (3): Octavian Goga, despre țăranii români plecați la muncă în America lui 1907
Celor care au plecat (4): Scrisoarea lui George Hulubeț, aflat la muncă în America lui 1907, către soția sa
Recent Comments